
Ne-am cunoscut în Decembrie 2011, într-un moment în care vieţile noastre păreau să aibă drumuri complet diferite. Ne-am împrietenit din prima clipă în care ne-am întâlnit și ne-am înțeles perfect ca amici fără să realizăm pe moment că ne potrivim
În luna Martie 2012, într-o seară, cănd trebuia să ne întâlnim cu câţiva prieteni la o piesă de teatru, ne-am găsit doar noi doi singuri la locul de întâlnire, căci ceilalţi au decis să nu mai vină în ultimul moment. Acesta a fost momentul în care între noi doi s-a creat o legatură și de aici au mai fost doar 3 pași. 😀
Ne place să glumim că sărbătorim relaţia noastră în fiecare an, ca în poveşti, 3 zile şi 3 nopți pentru că atât ne-a luat să ne decidem să formăm un cuplu. Mai exact a început pe data de 6 Martie cu un sărut furat în noapte, a continuat pe 7 Martie cu discuţii telefonice prelungite până târziu, urmând oficializarea relaţiei pe data de 8 Martie.
La scurt timp, dulapul lui a devenit dulapul nostru, iar camera lui a devenit camera noastră, căci nu era moment pe care să nu ni-l dorim să îl petrecem împreună.
Ca în orice cuplu au existat certuri și împăcări, au existat momente în care am fost gata să renunţăm unul la celalalt din cauza firilor diferite și uneori dificile pe care le avem, dar în final am reuşit să trecem peste toate impedimentele, fiindcă ne-am dat seama că nu există altcineva care să ne completeze aşa cum ne completăm unul pe celălalt.
Am decis să ne unim destinele pe data de 23 August 2020 şi de aici urma să scriem noi file de poveste…
Din păcate, un virus neașteptat, Covid 19, ne-a dat planurile peste cap și am fost nevoiți să amânăm nunta cu 1 an. Ne-am cununat însă la starea civilă pe data stabilită inițial, iar povestea urma să continue pe 22 August 2021…
Și pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg am fost nevoiți să mai amânăm încă puțin. De data aceasta poate să tune și să fulgere că noi ne căsătorim pe 18 Septembrie 2022.
Dacă ne-a luat 3 zile să devenim un cuplu, de ce să nu ne ia și 3 ani să devenim o familie? 😛